Descheie-mi nasturele de pe inimă,
să-ți vezi tronul
dezgolit
și cel de pe sânii
plini de reproșuri,
copaci printre crăpături.
Coboară și în pântec,
la masă
am pâinea aburindă
dospită într-o bucată de suflet,
apoi în uterul care
naște și te renaște
a șaptea oară.
Tu cum mai ești?