Vară de eternitate,
Plopi ca ziduri de cetate
Înconjor poiana noastră
Cu iarbă verde-albastră,
Ca și bolta cerului;
Fluierul oierului
Se aude doar în mine…
Un trecut ce nu mai vine.
Răsturnat pe spate,
Sufletul – pasăre măiastră –
Se pierde în bolta albastră;
Adie vânturi din copilărie,
Purtând dor de veșnicie.

Timpul curge-n fire albe,
Zilele se-nșiră salbe,
Iar sub plopii de argint,
Anii tineri se desprind
Ca o frunză-n codrul des;
Strig un nume cu înțeles,
Însă ecoul din fântână,
Rătăcit prin amintiri,
Liniștea doar o îngână,
Fără punți de regăsiri.

Se lasă umbra peste stână,
Doar lumina din țărână
Mai pulsează, blând și rar,
Ca un vechi și sfânt altar.
Oierul a tăcut de mult,
Dar în piept tot îl ascult
Cum adoarme-n iarbă deasă
O copilărie-aleasă,
Legănată de povești,
Sub arcade pământești.