Rătăcesc printre gânduri,
mă pierd printre oameni.
Mai cerșesc câte-o rază de lumină
să-mi șteargă o lacrimă.
Mă uit peste umăr,
chemând din urmă trecutul,
în timp ce oamenii râd pe stradă,
ca și cum aș călători cu spatele.

Dar vraja cuvintelor îmi trezește
sărbătorile sfinte-ale sufletului,
smulgându-mă din lanțul greu
al clipei de-acum.
Aripile lor mă fac cetățean
al Lumii.
Pe urmele lor, timpul se deschide
în ambele sensuri.

Și-atunci mă sting în zbor de constelații,
Un vis pribeag pe umerii de vânt,
Să nasc lumini dincolo de spații,
Cetățean al Lumii, liber de pământ.