Se-ntoarce roata ca să-și muște coada,
în noaptea neagră, nori cu baioneta,
de stânca inimii să-și rupă noada,
între Pământ și Cer făcând naveta.

Așa i-au prins vedeniile-n cuie,
lumina noaptea cădea în fântâni.
Când ploua, dragostea era mai veselă
decât o pasăre,
iar Coca-Cola se scurgea-n pământ
singură.
Visul gemea de două ori pe zi,
dar toate acestea n-aveau nicio legătură
cu mine.
Am plâns la picioarele neantului
cu tălpile goale,
poate marea cuiva mi se vărsa din ochi.
Nu avea sens să mă joc cu fluturi,
aș fi vrut să scriu doar
cum doare încheietura unui jăratec
în miezul zilei
când nenorocirile dorm.