Am căutat fericirea la fiecare colț de stradă,
dar fericirea nu mă căuta pe mine.

Credeam că doar asta mai poate schimba ceva
din ce sunt.

Ani în șir am alergat după ea sperând să o cunosc, să aflu cum se simte,
fără să îmi dau seama că eu, de fapt, știam deja cum e.

A stat lipită de mine din prima zi
când soarele mi-a mângâiat obrazul
și a rămas în umbra mea la fiecare pas.

Iar apoi când am recunoscut-o,
mi-am luat fericirea de mână și am ieșit la o plimbare.

Fără repeziciune,
fără să mai alerg.

Domol.

Agale.

Pe sub cireșii înfloriți de mai.

Dar viața mea trecuse...