Amintirile vechii iubiri sunt ca un cavou ambulant
Purtat de propriul nostru schelet într-un vals delirant.
Plutește peste noi dogoarea, e timpul pentru tot:
Naștere și moarte, virtute ori venin.

Și oasele noastre dragi și putrezite
Neasemuit zac spânzurate de un crin.
Candelabru osuar
Și moartea surâzându-ne sardonic și hilar.
Perdeaua ei am tras-o peste tot ce a fost,
Oasele noastre nu mai au niciun rost.

Tenebroasa mântuire
Mi-ai cusut-o în neștire:
Pielea noastră, pe vremuri iederă în mit,
De pe crucea destinului timpul ne-a despietrit.
Ce zdrobire asumată
Și ce renaștere incinerată
Am descoperit într-o privire...
Muză vie,
Îmi ești Venus întrupată,
Craniu clandestin
În pocal de viață plin.

Mă îmbăt
Și cu vin
Și cu venin.
Veninul tău este sublim.