Hai, du-te în toamnă!
Golește-te de ființa ta, doamnă!
Lasă-te cuprinsă de întuneric!
Nu mă mai privi și nici nu
Îmi mai spune nimic!

Astfel mi-am zis când m-a privit în ochi.

Apoi am deschis larg fereastra în care,
Precum umbra lipsită de soare în cer
A urcat, după ce, cu priviri feline,
Așteptând, de pe margine
Cu goluri s-a îmbrăcat
În străluciri rubine.

Acum îmi închipui cum ar să revină.

O va face așa cum a făcut-o mereu.

Privindu-mă cu ochii ei de stricnină
Ca pradă căreia nu-i poate scăpa
Pentru că e pradă, iar ea
E prădătorul zeu.

Toamnă de după vara ce-a fost
Și primăvara de dinaintea ei
Ce iernii i-a urmat cum ea,
Când mi-a trecut pragul
Deschis al ferestrei,
Să o rog să plece
Pe el aștepta.