Împărțit între două trepte, de putere și de dor,
am ales-o pe "a treia", balansându-mă ușor,
neștiind ce vreau :
să urc..?,
sau să cobor?

La-nceput, mi s-a părut "convenient" să stau pe loc,
simțind că doar atâta pot...
Ulterior,
mi-am dat seama:
mediana,
centrul de greutate,
care-avea și el un rol,
trecea exact printre cele două trepte, atârnând practic în gol.

Mă-ntrebam,
în starea mea de imponderabilitate:
"Or avea pe lumea asta rost, ...chiar toate?"
Uite, de exemplu:
dacă n-ai un ban,
mai poți fi fericit?
Pentru că-ntrebarea o pusesem, la fel ca mine, atârnând în van,
mi-am răspuns de unul singur, că și-așa n-aveam:
........"da"...cam scremut, ce-i drept...dar, ce să fac?,
luasem în calcul și "dictonul" :
"Dragostea trece, totuși,... prin stomac".

În final, trecând de faza de "pionierat",
"atârnatul balansat",
m-am hotărât... și am urcat.