în fiecare dimineață sună ceasul cu cinci minute înaintea oamenilor
am impresia că atunci nimic nu se află în locul lui biroul scaunul
patul meu se fac mici și îmi intră în urechi de unde spre sfârșitul
zilei îmi iese și cristina sora mea cristina umbra mea de nicăieri


uneori chiar dacă se face frig dau drumul câinilor din nume
mă gândesc că nu trebuie să fie greu sa depinzi de cuvinte fără pauză
de vreme ce mai nou devin tot mai scurte
așa cum și eu adina adin adi ad a
spre decembrie când încep să miroasă morții din librării


îmi amintesc că am stat odată în față la cărturești doar să îi văd cum ies
unul dintre ei avea un toiag iar de toiag îi atârna viața
i-am șoptit că va trebui să facă ceva cu mormanul ăla de singurătate
atunci el m-a luat de guler și mi-a zis scapă-mă tu de ea
soția mea
din flori
din hârtie
din poeme învinețite
arunc-o în herăstrău


mirosea a lămâie moartea mea de dimineață
ca un japonez