Cândva, dansam cu Cerul

Pupilele Timpului meu efemer s-au mărit...
Am descoperit Viața
care este un galben nufăr pe lacul Timpului etern,
în care se regăsesc dilatări de ape, rămășițe de cuvinte, scrum de fericire.


Lacrimile părăsesc cerul sufletului meu.
Mistificată, speranța se zbate între două picături de rouă.
Cândva dansam cu Cerul,
Credeam că sunt Marea.


Zgomot de suflet, liniște apăsătoare a unui vânt dezorientat,
și cântec vopsit în albastru și împodobit cu simțăminte,
creator de mistere, măști arse de Soare...
Toate dansau cu Cerul,
Credeau că sunt Univers.


Luciri de viață străbat lacul,
în rămășite de cuvinte se-oglindește Istoria...
Cândva, toate sufletele au dansat cu Cerul,
Au știut că sunt eterne.


Cândva și eu am dansat cu Cerul,
Am știut că sunt Iubire.