părăsit de ochi ce nu pot să privească
și urechi ce nu aud când scriu
capul meu deschis e o fereastră
către regăsiri de sine în pustiu

aerul e o cerneală groasă
în curând va ninge călimări
ca un ren voi fremăta minunea
fornăindu-mi numele pe nări

puneți sufletele goale să aștepte
noaptea le va umple în ciorap
am atâtea găuri în cuvinte
s-ar putea cu duhul să mă scap

plictisitu-m-a de tot convalescența
mulților bolnavi închipuiți
prin urechi mi-ați strecurat săgeata
limbii-n care o să amuțiți

va cădea prin horn peste oraș
râsul unui om mai bun
voi aprindeți focul în cămine
să-l prăjiți la cur pe moș crăciun