Inghite pictorul ciuperci,
In castron îi erau toate terci
Se încruntă
și se alungă;
Iese pe palier
se trezește în atelier.
Apa fierbe în el ca pe plită,
Tubul vopsea roșie vomită,
Alearga dupa șevalet
îl momește c-un brevet
și-l tocmește să țină pe mâini
o pânză pentru doua pâini.
Pensula se-nvârte pe marmură
cum se fâțâie pasărea-n ramură.
Ușa e blocată cu noptiera
cea neagră din colț;
Cu stanga își plânge durerea
Sfârâind ca un glonț
Pânza secretă vopsea și nea,
dar pictorul altfel o vrea.
El vrea sa întindă și albastru
și verde,
Stomacul îl arde
vederea îl pierde.
Un păr se ivește din oceanul de lapte
Culorile se-mbrățișează în miros de noapte,
Se deosebește ideea
Apare viața,
Pe podea se scurge umilința
Muzeul și-a gasit cheia
Cu care pictorul descuie camera
și fuge urlând …