Vino, amară noapte,
sudoarea crescîndă a mîinilor galbene,
te las în alcovul verde,
ca și azi-dimineață, cînd îmi băteai
în geamul rece de promoroacă,
degetele cu sînge, și, mai în spate,
casele arzînd, ca niște lumînări,
de cînd ai lăsat muzica să curgă,
frumoasă noapte, vino,
ca și cum speranța ar fi o pată
pe umărul ei umed,
prin lemnul mesei la care scriu
poezia asta sau ce vrea să fie,
din ce-am visat azi-dimineață,
întins pe podeaua asta neagră,
călcată de amor și tălpi
înodate în mine, dar acum
cine-o mai strigă surd,
ca pe o piatră aruncată spre
planetele și-așa inexistente,
hai dincolo de gardul ăsta putred,
să privim răsăritul
în pădure