Singurătatea ca și-un vânt


Singurătatea… cu brațe și picioare lungi
Emite vântul de suflete flămând:

În pletele unei copac c-o singură tulpină
Își las-o mână gingaș pe obraz
Dorind parcă să îl sărute…

Cu răsuflarea prea fierbinte
Îți sperie un stol de amintiri
Și lacrimi, frunze cenușii
Þi se ascund sfioase printre viersuri.

Și se cuprind și plâng și-I gălăgie
Și luna se ascunde când le-aude
Încât numai Poetul ar zice că nu-I o nebunie.

Un bob adus de vânt
Þi se strecoară printre versuri
Și colorate voci pândind
Adoarme…învelit în rânduri.

Singurătatea te-ar gusta
Dar eu mă nasc prea verde
Și-acum lângă tulpina ta
Ea încă una vede.

13martie.2002.En.