nimeni nu scrie nimeni nu cântă doar aerul vibrează degetelor-dinți
pământul e o ciudă în părinți bătrâni cărora le cade sufletul din gură
ce oameni văluriți! atâta arătură din ochii noștri lucruri încolțesc
și briciul-soare ca pe-un cartof de coajă îmi dezvelește ceea ce iubesc
să nu!-mi ucideți nervul optic în zadar... mi-e pieptul dric cărându-mi
stelele la groapă îmi pierd îmbrățișarea sau numai sternul de zăpadă
sălbăticiuni în salturi l-au izbit

nici pleoapa și nici visul nu deschid colindătorilor întunecând auzul