Mi-am aruncat sufletul
În poala unei țigănci ghicitoare.
Destinul șerpuia în cuvintele ei.
Din ghiocul murdar
Ziua mea de mîine
Nu vroia să iasă.
Mi-a azvîrlit banii în focul
Cu care-și încălzea fustele
Multe, colorate ca o zi de bîlci.
Nici pomana dată la săraci
N-a vrut să îmi țină loc
De pensie pentru eternitatea în care
Mă pierdeam văzînd cum
Ochii țigăncii lăcrimează a durere.
Soarta imi ascundea sa știu
Că nimeni nu mai vroia sa afle de mine,
În lumea asta grăbită,
În care moartea e un fapt divers
Aruncat între patru linii paralele.

Am privit ghiocul în față.
Cuvintele țigăncii se învolburau în fum.
Frunzele toamnei pălmuiau pămîntul uscat.
Nimic din ceea ce ți-e scris nu rămîne netrăit.
Și-am încălecat pe destin.