îmi saltă-n neștiute ceruri gândul,
îmi rupe cețuri vii sădind din lacrimă suis,
mă poartă pasul greu pieziș
și nu știu unde-mi e pământul

din muzici vechi aduc speranței seva
cerșesc din când în când măcar o șoaptă
acelui vânt subțire stârnit pe fruntea coaptă
în ziua când copilaria-și rătăcise verva

mă strânge-n vise mama, n-avu cine să-i spună
de unde izvoraște dorul - când ai copii să-i ții aproape
nebănuit de iute,în alt timp ceru' o să-i îngroape
în depărtări pe care tu, nu le da-i de urmă

îmi crește uneori în piept un ghem ciudat
de foc, exaltă-n bucurie neștiută, curată
străin imbold din inimă încet tresaltă
și-mi trece apoi în plâns ușor, ca de copil uitat

pe geamuri curg lipezi, verticale mări;
de umeri lin mă strâng pereții gri
revăd întreaga vieață, numai într-o zi
de parcă atât a fost, născut sunt ieri !?

îmi saltă-n neștiute ceruri gândul,
îmi rupe cețuri vii sădind din lacrimă suiș,
mă poartă pasul greu pieziș
și nu știu unde-mi e pământul

mă răsucesc în vreri, adun în palmele căuș
dorinți uitate, vise coapte-n cuib înalt
căzute-s toate printre degete, pe asfalt;
și-mi fac azi, călcându-le, un nou urcuș

cea mai rămas din zi, o împart cu taină
ascund în literă sculptând, lumina,
norocul, dorul, frica chiar și vina
și-i fac singurătății nouă haină

să-i placă, să-i fie dragă, să nu răsară un mâine
dospit în noapte într-o altă lume
iutându-mă în zori pe umbra unui nume -
de-mi pleacă și singurătatea, ce îmi mai rămâne !

din muzici vechi aduc speranței seva
cerșesc din când în când măcar o șoaptă
acelui vânt subțire stârnit pe fruntea coaptă
în ziua când copilaria-și rătăcise verva