Am apucat să-mi mut ochiul stâng peste cel drept,
mimez câini andaluzi, latră un cap la imaginea mea
și cu frunze pictez răsturnarea noastră din cuvânt

Somnul e un pește și nu știu dacă voi cuprinde
vreodată
pântecul său în vreun vis
Pare o însingurare străină de mine patul
care își îneacă așternutul în lacrimi
Vorbește sub mine ca un felinar asmuțind flăcările

Iar noi am stat pe alb,
o secundă de alb.

Vezi un inel pe degetul meu de la picior?
E urma săgeții băștinașului care s-a sinucis aseară,
lăsând să tresară legământul în corpul meu
atins de lepră moartă.