De ce atatea stele cazatoare
par lacrimi dulci al cerului,ce cad
si care in caderea lor,te ard
cu forta lor nemuritoare
si ca-ntr-un vis,in timp...si visul moare?

De ce ma-ndragostesc doar de himere
si pasi razlezi pe plaja, in nisip
pe care marea in nostalgic chip,
deposedandu-i de putere,
topeste tot...si-apoi si valul piere?

Asa te-ai dus si tu privind in zare,
zambind cu-acelasi aer ipocrit
cu care toti ceilalti ce m-au iubit,
m-au proclamat Nemuritoare
si-apoi...mi-au demonstrat ca toatul moare...