vântul aleargă în bocetul dimineții eu vreau să mă spânzur
240 kph
șoseaua ar fi un ștreang pentru exilurile mele
la viteza noastră
orașul are gust de silabe înghițite pe stomacul gol
uneori asfaltul despuiat aspiră cenușa ce se scurge din trupuri
concretul își anulează valorile am rămas doi
ca și când cerul și-ar fi revizuit colecția de îngeri drumul se închide
sforile își sapă sicriul în pielea mea tu accelerează
în timp ce regizez vibrațiile unui suflet
adagio



alteori am nevoie de un dumnezeu care să-mi ia pulsul tăcerilor
la 250 tristețea se simte ca o viață trăită
da capo