mă dezmeticesc într-un aer alb
străină de arborii orelor
din care zboară speriate păsări pitice
prin frunze îmi zâmbește un chip
seamănă cu mine și totuși
e ceva mai bătrân
nu își numără cercurile de lumină

fără să îmi spună nimic îmi arată
timpul fluid
orele mele de fildeș au ajuns în pământ
împletesc rădăcinile arborilor
în trei anotimpuri
niciodată iarna niciodată

privirea din frunze mă cheamă hipnotic
e vremea somnului cu brațe de jad
mă las cuprinsă într-o nefirească amorțeală
în care nu știu pe cine strig
să stingă în mine corbii
să spargă oceanul negru de timpul-dig