de mână ziceai că se pleacă sărutului doi
rămânea urma și vinul prelins în pocalele nopții
o melodie-n surdină încă le cântă
cărările toate agățate plăpând felinarelor

trecuseră anii copiii și nepoții
începuse viața a le pleca pe vârfuri
printre pletele ei albe
și-ale lui cute pe fruntea prea a lumină
se jucau scântei pe toboganul iubirii cei veșnice

îi promisesei demult dar ah cât de mult
că nu se va pierde în noapte c-amprentele pașilor săi
pe coridoare de suflet al tău pribeag dintr-o lume în alta
nu vor fi șterse nicicând de nici o mână de om sau de zeu
doar atât îi spuneai dar îi repetasei mereu
tu nu vei muri niciodată