să'ncerc în pustiul din mine să caut o urmă de pas
să'ncerc în urechile-mi surde s'aud o soapta de glas...
să vreau să spun totul, si totusi, să nu pot spune nimic
si lovit, strivit în tărână, să'ncerc fruntea s-o mai ridic...


si ochi-mi arsi de pustiul din mine, să verse lacrimi amare
si tălpile-mi roase, tocite, rătăcinde pe funduri secate de mare
si glasul uscat ca si gâtul, uscat de pustiul din mine
zadarnic să'ncerce să strige, să'ncerce s'ajungă la tine...

si, trimitând în desertul din mine, doar rugi de iertare desarte
uitând pe vecie seninul, curgându-mi din ochi ape moarte
mă'ntorc urmărit de himere, de Fete-Morgane râzânde
mă'ntorc iar la mine în suflet - adică acolo, niciunde...