S-a copt cenușa epuizată pe picioare
Și decadent încet se scurge spre pământ,
Din om n-a mai rămas nimic, îmi pare,
Un firicel de humă doar, în șoaptă fumegând.

A fost cândva o tâmplă, o buză, un plămân…
Poți oare spune sigur prin amestecare
Ce ține de materie, ce ține de visare,
Ce ține de iubire sau de ură? Nicidecum.

Că por cu por de vei culege tot de jos
Vei reuși să strângi în palmă doar țărână,
Ce-a fost odată om nu poate fi întors!
Ce e păcat menit e să se adauge la socoteala cea străbună.
(26-mar-2002)