Nici nu ți-ai ridicat capul de pe pernă.
Zâmbetul îți lâncezea
Ca o frezie pe un fundal de mătase.
„Hei, a răsărit soarele!
Vino să-l vezi!”
Din valurile molcome,
Astrul se ridicase
De un deget peste orizontul unduitor.
Avea fața roșie,
Obosită de alergătura de-o noapte.
Þineai ochii strânși.
Le ascundeai întunericul de ochii mei,
Ori lumina ți-ar fi destrămat
Visul din zori?
Când într-un târziu
Ai întins brațele spre soare,
Am crezut că-i un gest pentru mine.
Confuzia a rămas nepedepsită.
Aveam și scuze:
Era atât de devreme;
Lumina dimineții, înșelătoare!

Dan David, Los Angeles, 09-16-2005.