"Nu ști-voi ca să fiu în urma ta..."
- îți spun șoptit în fiece neșoaptă
și tu, care-mi păreai c-ai asurzit,
m-asculți cu ochi tăcuți din poartă
și drumul tu mi-l duci înspre sfârșit
și-ntre priviri ne amăgim cu-nverșunare
să-l mai lungim pe ieri cu înc-o zi
să ne mai dăm un mâine de mirare
și să mai fim ca și cum mi-ai mai fi
și să lăsăm povestea să se scurgă
cum nici n-am ști spre ce ne duce ea
și fiecare-n viața sa să curgă
lăsând să se prăvale-n urma sa
un munte care ochii-i va strivi
și îi va face a uita să plângă
în noaptea ce se-așterne-n urma ta
auzul meu n-ar vrea să mai auda:
"...tu fii o respirare răstignită
peste cenușa presărată-n urma mea
veghea-voi drumul tău de dintr-o umbră
ce va rămâne în privirea ta
și aeru-mi va fi ocean de dor
și nu vei ști-vei ochii-mi ce-au topit
învață să traiești și fără mine
așa cum și cu mine ai trăit
și-n ziua-n care va veni un mâine
în care să înveți să știi a fi în urma mea
ascunde-mă pe undeva fără de nume
și să trăiești cum n-ai mai fi a mea
și de-aminti-ți-vei c-am fost cândva
un călător prin viața ta și-n tine
n-am fost decât o umbră ce-dormea
în rouă plânsă peste vremi senine..."