La mijloc de martie
o floare plăpândă vrea
să mă mângâie.
Totul ar trebui să reînvie
dar inima-mi se sparge
în cioburi de gheață.
Ies pe geam atrasă de
fulgii de nea
ce plutesc intr-o
nebună beție.
Privesc fără sentimente
la golul din mine.
Mă uit în jur uimită
descoperind că ninge.
Dintr-o dată îmi dau seama
că în ultimul timp
nu am mai topit vreun
fulg în palmă,
doar am călcat
în picioare zăpada.
Fără de număr
plutesc în stânga,
în dreapta,
în sus și în jos,
departe, aproape.
Descopăr că sunt
un fulg far’de’nsemnătate
ce a uitat că face parte
din imensitate.