Din petalele de flori de cireși
aliniați din semințe în livezile noastre
buzele mele plămădesc sărutări
albe gingașe pufoase
ochilor tăi sclipitori.

Ce uimire...cât rost...
cum inima mea gătită
te găzduiește în taină trubadurule
tu care nu știi
că ești prizonierul viselor mele
tu care habar n-ai
că diminețile noastre încep cu același soare
tu care nu ghicești
că aerul pe care-l respiri
e de fapt mireasma cireșului din fereastră
tu care nici nu bănuiești
că straiele tale au devenit lumină și culoare.

Călătorule prăfuit de drumuri și răscruci
să nu scuturi cumva
și florile albe de cireș
așternute între timp pe umerii tăi!

Odihnește-te în inima mea peste noapte
tu și caravana ta de sentimente
poposește aici trubadurule
și adapă-ți cămilele cărăușe de doruri
la izvorul din fața casei mele.