Nu mai stă
poezia cu mine la masă
pustiul mă înghite
m-alungă din casă
și nici de culoare
nu te mai respir
aiurea departe
sub cerul ostil...

Nu-mi mai stă
nepăsarea întreagă
mă doare azi ziua
de mâine de ieri
privirea de tine
îmi este beteagă
și foamea de spațiu
e apa bolnavă
zdorbită de sete
sub vântul sever...

Nu-mi mai stă
nici iubirea
la pândă
clepsidrele toate
de timp s-au prădat
și nici că mai știu
dacă umbra-mi zăludă
plecată-i hoinară
sau doar a crăpat...