aceeași uliță
pașii se așează cuminți
calc într-un fel bizar
și nu știu cum aș putea să explic
de ce
praful ăsta pe care tălpile se întind rugătoare
pătrunde prin piele
trupul se descompune în senzații
cerul îmi intră-n ochi
e poate doar ploaia care curge prin pleoape
sau poate e tata care-mi șoptește
ai venit
de unde să știe că-l căutam
și cum face el de mi se-așterne uliță
îl simt surâzând
nările freamată de mirosuri vechi
aș vrea să-i spun mi-e dor
uneori cand intru în mine să-l caut
îl găsesc în fața casei pe prispă
m-așez lângă el
și zâmbim amândoi ca în fața unui secret știut
ulița e aceeași
iar eu vin aici să-l găsesc
în praful în care tălpile mi se-afundă
pășesc bizar
ca într-un dans primitiv
și cum aș putea să înțeleg
de ce
tatăl meu e pământ