Nici nu credeam c-ai reuși
Vreodat’ ca tu să te îneci
În propria-ți Otravă !…
Fiind și altfel de Poteci

Prin care ai putea, ușor să treci
Fără gândire de Zăbavă !…
Nici nu-mi închipuiam, ciudat !…
Că tu Odată ce mi-ai fost

Ursită, chiar în Minunatul Vis []
Nu-ntâmplător, ales din Paradis,
Să-mi fii Un Înger de ispravă,
Pe lumea asta, în esență, Pleavă…

Și de nu respectam Povața
De-ntoarce și Obrazul Drept,
Găsesc, că e aevea de în cert
Cum poți a depăși, așa Discret

Momentul, Roșu de prea Fiert,
Ce clocoteste-n Curcubeu,
Lăsând, în Umbra lui de Leu
Pe cel ce ar putea să-L stingă !…

Cu toate că-n Etern aș regreta
De nu aș reuși să Te salvez,
Este prea Minunat, să meditez…
Când…,,La un Semn, Deschisă-i Calea (…) ‘’

Iași, 08 Iulie 2005

Iulian Nistor-Vaslui