Zidurile înlocuite de sunete.
Timpul moale se prelinge
printre degete, între cub
È™i Θ. Roabă, Veghea se întărea
în forma renegatei nave a
Consistenței. Vale de
prăpastie sapă sângele
curgând din galaxiile înalte.
Închisă, ființa întreagă
mă doare, apasă pe suflet
distrugându-l, și sufletul
urlă, scrâșnește, se rupe
în bucăți aspre cu un
zgomot necesar. Nebunul,
geniul și geniul nebun:
tagma celor arși cu adâncă
apă din râurile leșioase.
Monede arse se preling
și curg pe lângă înaltele edificii
ale persistenței memoriei.
Astfel, golul fiind
umplut, mă retrag
în Vale pentru a fi
condamnat la incest cu Veghea.