Când norii ne mint,
râdem,
ca apoi să uităm cine-am fost.
Nu întindem mâinile,
nu cerem ajutor,
nu credem în trecut și nici în viitor.

Ne e frică, în ultima clipă,
să nu intre fericirea pe ușă,
să nu ne doboare,
să nu ne schimbe...

Durerea nu e rea,
marea, vântul, stelele...
suferă de-o eternitate
și nu se plâng.
Nu punem întrebări,
nu vrem răspunsuri -
pustie, viața trece prin noi,
n-o prindem,
nu alergăm după ea.

Dragostea e-o ironie, doar vine și trece,
ne lasă sufletele mirate și goale,
ne trezim tânjind după
mai mult.
Am putea să murim fără să știm,
totul nu este
decât
o cădere prelungă
spre neant.

Nu credem,
nu vrem
și nu știm.
Și, totuși, trăim.