Tentaculele amețite ale soartei
se ascund în tăcere sub masca trecutului.
Afurisita uitare pătrunde în suflet
și ajunge la un punct final al simțirii.
Univers de țipete care sfârșesc
printr-un oftat fără noimă
fac un spectacol absurd, o vicleană amintire.

Asfințesc în toiag două clipe fugare
ce trag cu ochiul la prăpastia timpului.
Privirile se încolăcesc, se răsucesc, se agită
iar Domnul Ceas nu are decât un mare reproș.
La vremurile acestea cioplite de un orb,
să implori ziua să mai stea o secundă,
este tărziu, omenirea are strabism, te evită.