Întrevedeam atât de multe trepte
Și toate îndreptate doar în sus,
Adolescentul simte suprapus
Un viitor ce pare să-l aștepte.


Dar drumul meu era cumva dispus
Parcă-napoi mereu să se îndrepte
Și nimeni să mă știe sau accepte
Într-un oraș de care nu v-am spus


Și unde câini de rasă-n lese scumpe
Se plimbă pe trotuare, pudibonzi
Pe treptele bisericii ologul


Într-un isteric râsul-plâns irumpe
De sperie și câinii vagabonzi
Târziu, un înger strigă catalogul.