Nu mai pleca austrule
mai bine dă-mi colțul ierbii să-l flutur între coapse ca naiadele
până n-am să mai știu
de pielea albă a străzilor mele cu granit de lac și ciorapi de mătase
într-o zi
te vei usca de sete până-n buza fântânii
din care tocmai mi-am desprins chipul

Mai bine
strivește-mi sânii de granița închipuirii tale și nu pleca
nu mă lăsa să tremur iar pe lujerii aplecați ai tâmplelor
numărând trupurile înroșite de ger ale fluturilor lăsați amprente abia ieri
mai am încă privirea plină de alge
de la ultimul flux

Rămâi austrule și nu mai râde ca nebunul
până-n prăselele copiilor noștri aliniați în zare
cu ghiozdanele năpădite de brusturi de la ușă încolo
mai e o singură notă cu brațul îndoit sub cap
în cutiuța muzicală din mijlocul tăcerilor

Și mai e
și fereastra asta cusută de tine c-o gutuie galbenă
în care stau să ning cu umerii aplecați