Bate vântul cu lame și despică ninsoarea.
Văd un om la fereastră, perdea de carne însângerată.
Nu face vreun semn și dispare- e o rudă uitată.
Lasă unui prieten grijile nopții!
Gândurile lui se îndepărtează cu sigiliul zilei în pumni.
Simt o durere în umăr și mă întorc ca o prelată
Peste adăposturi închipuite și calde,
Numai să merit privirea câinelui de sub automobil,
Umbră care nu mai înfricoșează pe nimeni.
Fără o coajă de pâine,îi ofer un simbol, nu mă recunoaște.
Aceleași lucruri devin mai scumpe cu timpul;
Plute de aur la vremea potopului.