nu știu dacă desenele animate mai au divan, vreun consiliu al lor
dacă noi vorbim ca-n ice age sau ratatouille, doar animalele
privesc soarele cum urcă pe cer și se-nchină
promisiunile le facem ca să știm că suntem dependenți
dacă rămânem în spital se poate aranja
ciorba să nu fie chiar de regim
sau să mai rămânem o zi, măcar o zi în plus
sau un adăpost

chiriașii au cea mai înfricoșătoare haită
dau din coadă și-arată dinții de rozătoare, ies numai noaptea
nu se mai închină, noaptea e o cârciumă în care încape
câte o lună ieftină pentru fiecare și n-avem cum să fim mai săraci
doar dacă ne permitem să plătim ratele
sau să ne tăiem mâinile, ne scoatem blana și o înfășurăm
pe femei înalte care defilează pentru gays

am fi putut avea măcar un sindicat care să ne apere
să ne gătească o masă caldă la prici
dar liniștea rahaților de câine e aburindă
sau bucuria spre o încăpere unde nu duhnește la fel

măcar să hotărâm care-i chiria, legăturile de sânge
dintre triburile incerte, străzile care stau să se prăbușească
peste un convoi încropit în grabă, fuga spre o țară
în care se plătește puțin pentru fiecare dispărut
într-un apartament de-un milion de lire unde se prinde
cartoon network