Fetelor mele


Fată-a mea, de-mi cer în gând vre-o scuză
Să n-o asculți – e freamăt greu de frunză...
De-ncerc cumva, în vis, să-ți zic: copila-mi,
Să nu auzi, căci visu-i o enigmă...

Atâta timp cât mai trăim visarea
Și o murim – căci trebuie salvată –
Tot cam atât același drob de sare
Rămâne între noi ca o ispită.

Chiar de vom rupe cerul în segmente
Oricum n-ajunge pentru fiece din noi:
Copile-a tatii,
Ale tatii fete,
Cine-ași mai fi în lume fără voi?