lumea e o pieliță pe ochi
nu mai e mult și bisturiul o va tăia
vederea va fi grea ca o ieșire
din trupul hașurat peste inimă

a fost odată ca niciodată o bătaie din palme
lângă piatra din spatele căreia pândeam răsăritul

umbra ta alunecând peste mine
topește țipătul unui pescăruș
între degetele rătăcind sub nisip

lângă noi se auresc arcadele părăsite
și cerul aruncă părticele din viața noastră
în toate direcțiile

de la început am știut că vom orbi din dragoste
pentru o vreme

suntem prea rupți unul din altul
ca să ne putem atinge
fără a pierde linia despărțitoare
sub iedera pielii

o poveste pe care o străbați mereu
de la mijloc spre margini cum citești chipul
unui copil adormit în brațele mamei