În haina poleită de Stambul,
În vorba cu accente născocite,
În comportări disimulat ferite,
Se poartă kitschul, care dă contur.

Îl simți plutind în aerul fetid;
Îl vezi băltind pe ulița sordidă;
Îl bănuiești și îl remarci într-un sfârșit,
În zâmbet cu sclipici, pe-o față insipidă.

Îl poartă domnii asortând cravata
Și doamnele, când își aleg parfumul,
Îl poartă snobii, dându-și gurii drumul.
Este mai folosit la viețuit ca apa.

Înjurătură, când faci complimente;
Porniri de țoapă la vreun vernisaj;
Gestul, sau râsul, în biserică stridente;
Potecă printre stele ...cu pavaj.

Așa e kitschul, păcăleală vie.
Ai vrea să pari, ai vrea să fie.
Nu ști-n ce fel și-atunci, poate nu știe,
Înlocuiești fără-a avea habar.