era seară într-un acvariu fără pești
îmi amintesc toamna îngenuncheată în grădină
și umbre de arbori lovindu-se de ferestre

eram lupul cel mare și rău
holbându-se la două boabe de fasole în poziție fetală
gânditor la foamea de mâine -
mâine mâinile mele mâniate mântui-vor mâncare cu mânecile -
mă strânge stomacul și salivez
cu glasul tot mai hain și un șoarece orb
atârnat de gât în chip de trifoi cu patru foi
(de unde și până unde, nu mă întrebați)

...

locul secret e acolo în dosul cărbunilor aprinși ia-mă de mână și vino spre roșu și galben în mijlocul focului.

nu pot
nu vreau
mi-e frică
mami.

ssh ai grijă la călcâie.

...

oac. oac-oac?

prințul nu părea din cale-afară de supărat. „în fond - sunt atâtea prințese pe lumea asta, o broască sau două în plus nu mai contează în ziua de azi. of... și ce păr drăgălaș avea... mai-mai să mă sufoce. și ăla nici măcar pui de zmeu nu a fost. am să îmi pierd antrenamentul în felul ăsta.”
posteritatea ce va zice? că nu au existat ninic din toate astea. și din vina cui?!
„sărmanul zmeu nu are deloc noroc la vânătoare de feți (frumoși întotdeauna, ni se specifică). tot mai scurtat de-un cap aleargă prin pădurea narativă cu povestitorul după el - nu are loc de ascuns și de-ntors, că lasă în urmă dâre de pucioasă și aia miroase urât și chiar cu nasul înfundat, tot îl găsești după duhoare.
cine nu mai crede în zmei în ziua de azi are un motiv întemeiat - nu mai găsești niciun picior din ei de răul binelui.”
parcă și vedea titlurile în hronicile de peste o suta sau o mie de ani...
gândul îl înveseli și bicicleta parcă prinse aripi. la ora două avea întâlnire cu ceva dragon parșiv. iarăși o trântă plicticoasă.

2008.02.05