În casa mea nu-s singur niciodată.
Am slujitori. Stăpâni se cred pe toate.
Îmi fură des din lucruri și bucate
Și cuviința e de mult uitată.

Unul coboară scări neterminate,
Cu pași feriți. M-ar vrea supus pe roată.
Altul așează strat adânc de vată
La geamul meu, să nu-l deschid vreodată.

Mănâncă, dorm, ordonă fiecare.
Căznit de toți, târziu mă răzvrătesc.
Privesc în jur. Ca să găsesc scăpare,

Spre ușă fug și-abia de o zăresc.
Apăs pe clanță. Ies din casa-n care
E frig și trist și nu mă mai găsesc.

26 iulie 2004