Soldați ai morții, veniți în grabă
Să striviți totul cu furia voastră
Cu gloanțe, cu săbii să omorâți vise,
Departe de inima ce vă îndeamnă la luptă,
Speriați de dragostea ce vă stă în urmă.
Unde te duci când totul piere după tine,
Când în spate ai numai pustiu
Și pământul geme de durere ?
Soarele frumos apare
Când îl vezi în bătaia puștii,
Dar încearcă să îl privești prin inimă
Să vezi cum razele lui ustură
Și peste inimă nu vei putea să treci cu tancul.

Mergând înainte, ce luptă ciudată
Când totul te îndeamnă să o iei de la capăt.
Vitejia tot frică se cheamă,
Frică de a nu avea unde te duce,
De a fi respins de tot ce mișcă.
Cucerind totul rămâi cu nimic,
În zadar lupați cu îndarjire afară,
Căci problema e înauntru,
Dar nu veți ști asta până când totul nu va fi sfârșit.