Printre nori albi,
pașii împleticiți nu simt cum golul din urmă
se umple de la sine odată cu lumina,
cât o clipire de pleoape
aprinde bucuria în prag.

Mâinile întinse spre capătul punții
traversează fragmente de amintiri
zgâriate cu tăișul morții
în scoarță de arbore.

Plecăciunea firului de iarbă
peste osemintele îngrămădite-n crucifix
ascunde adevărul în scorbura cea mai îndepărtată
de ochiul uman.