petrecerea la cele ce sunt fără fiire


chiar dacă singur și nestrăjuit
cerșești lumină și nebunie
în porții din ce în ce mai mici
de la paznicii nebuloaselor,
nicicând nu vei fi îndeajuns de însetat
încât să-ți storci inima și să bei apoi
picăturile de liniște cu care ai scris
cuvinte preaîncăpătoare

te înveșmântezi pentru drum
mototolind cămașa albă, masca de magister
fracul cu coadă de rândunică.
în cămașa de forță a poemului
se zbate un intrus ce te întreabă
cine nu ești
în ce fel ai fi putut să te înalți

terasa e goală acum și vinul se dizolvă
în pupilele unui trecător,
masa ta de cenușă se risipește
și nu din înălțare șuvoi te vei smulge
dar din abrupta cădere în abis

plecarea nu e părăsire,
doar decorul se schimbă lent
și liniștea se evaporă de pe însuflețirea lucrurilor