impas în
pas de gânditor
fecior,
ador să
zbor către un alt
decor
de viață prin
ață trasă de-o mână de femeie prin
bordeie muncită
stropită de sudoarea frunții și
munții ador când
vor și ei să zboare cu mine.

Răcoare, în
zare, așteaptă o
fată să-i murmure
tulbure, o vorbă lângă
sobă, să-l încălzească și să-i
ferească pasul și
glasul de ei.

acum zbor în
pridvor la Răcoare. îl
doare că încă așteaptă pe tânăra
fată
dar ea nu mai vine.

impas în
pas de gânditor
fecior ce plânge și
fuge
peste zări.

zoi curg în
amurg din tânărul Răcoare
care își cerne și
așterne durerea,
plăcerea și boala,
răscoala
din sufletul său.

mână de
zână a bordeielor,
nor descurcă cu-o
furcă pentru el,
cel tânăr fecior, și
dor împrăștie acum ca pe
parfum,
din drumul lui.

viață într-un fir de
ață,
țese și pentru el!

Răcoare, în
zare, primește o
veste și-nvață că-n
viață, să zboare în
boare de vânt e
sfânt dar. și
iar înghite ce
simte,
cuvinte de-amor ce azi nu mai
dor. întinde spre mine o parte din
sine, și-mi spune pe
nume...
" Căldură, azi pot să zbor!"