îmi adîncesc trăsăturile feței
scobesc fiecare sinucidere
pînă nu mai rămîn decît fibrele sforii

moleculele de opiu
geamul spart
gustul asfaltului
creta ce-mi desenează mîinile
prelungi căutîndu-ți buzele
disperarea lor tăcută
picur sîngele
voi crește din el rădăcini pînă la polul frigului
să-ți înfășoare inima
respirația să-ți miroasă a pepene verde
adormind gîndurile între coapse.