Șoptite, cuvintele i-au devenit livide, iar
linia albă din jurul buzelor unduiește și se
strânge – aproape invizibilă – apoi singura vizibilă.
Chipul i se estompează, îi e tot mai șters.
Rămâne doar linia care încercuie aerul în locul imaginii dispărute.
El înaintează în voce, îi e frig în cuvinte.
Chipul lui trece ca o noapte
prin desimea privirii.
Nu se apropie se îndepărtează.
Numai de-ar înainta cuvintele.


N.B.: Acest poem face parte dintr-un "alfabet" poetic unitar; sensul fiecărui text este strâns legat de sensul celorlalte. Va urma.