m-am spânzurat de pânza de păianjen,
leagăn de neștiută veșnicie
să rup singurătatea-n două
adânci,singurătăți de libertate.

am îmbrățișat singura femeie
care nu m-a refuzat.
e prea târziu să vi-o descriu,
e prea târziu,e prea târziu...

așa a scris copilul, biet
cu lacrimi arse,ultimul bilet.